Astăzi, la ora 17,00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în Sala „Mircea Eliade” (str. Tache Ionescu nr. 4), este programat Medalionul dedicat compozitorului Dumitru Capoianu, în cadrul stagiunii camerale Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, organizată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti.
Invitat: compozitorul, care a împlinit recent 80 de ani. Personalitatea şi opera lui Dumitru Capoianu vor fi prezentate de muzicologul Vasile Donose, soprana Mirela Zafiri, coordonatorul stagiunii, şi criticul muzical Costin Tuchilă.
Soprana Irina Ionescu, acompaniată la pian de Viorela Ciucur, va interpreta 4 lieduri pe versuri de George Topârceanu (Plouă, Vin ţigăncile) şi Victor Ion Popa (Întrebare, Amurg). Sub genericul „Istorioare cu cântec” vor fi audiate lucrări de Dumitru Capoianu, care va evoca momente şi întâmplări din cariera sa. Printre piesele înregistrate pe disc care vor fi prezentate se află Habanera pentru vioară în versiunea lui Alexandru Tomescu, Cine va deschide uşa?, în interpretarea Aurei Urziceanu, Trixy şi Toccata pentru chitară clasică, La pian cu Sile Dinicu, Muzica la filmul De dragul prinţesei de Gopo, cu Sergiu Malagamba, Ecou de romanţă, Simfonia a V-a de Beethoven – parodie.
Fantezie, spontaneitate, capacitatea de a surprinde mereu, gust ponderat pentru experiment, care nu lipseşte însă, la fel cum nu lipseşte preocuparea pentru cercetarea unor forme arhetipale mai greu vizibile, originalitate, desăvârşită ştiinţă a formelor şi mai presus de toate, umor, care îi conferă o libertatea sporită de mişcare şi mai ales de asociere; un adevărat „spectacol de sunete”, cum s-a spus, în fiecare lucrare, indiferent de gen. În două cuvinte: Dumitru Capoianu, unul dintre cei mai îndrăzneţi compozitori contemporani. Îndrăzneţ nu în sensul care s-ar putea deduce eronat, adică al apetitului pentru experiment. Îndrăzneţ în sensul că reuşeşte aproape întotdeauna să evite căi bătute, descoperind elementul de inedit. Fapt cu atât mai demn de remarcat cu cât Dumitru Capoianu (n. 19 octombrie 1929, Bucureşti) a scris aproape în toate genurile, cu mijloace diferite, de la cele aşa-zicând tradiţionale la muzica electronică.
Violonist câţiva ani buni, în a doua jumătate a deceniului al cincilea, apoi realizator muzical, maestru de sunet, regizor muzical la Radiodifuziunea Română, director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1969 –1973), Dumitru Capoianu a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă şi de film, de revistă. Câteva montări cu lucrări dramatice de referinţă, Gâlcevile din Chioggia de Goldoni, Ruy Blas de V. Hugo, Aulularia de Plaut, Biedermann şi incendiatorii de Max Frisch au beneficiat de muzica inspirată a compozitorului, foarte plastică, sugestivă. În muzica de film, s-ar putea spune că deţine chiar o prioritate, Ion Popescu-Gopo considerându-l „cel mai bun compozitor pentru filme, variat, nou – modern şi clasic”. Scurtă istorie, premiat cu Palmes d’or la Cannes în 1957, Şapte arte, De dragul prinţesei, S-a furat o bombă, Paşi spre lună, Sancta simplicitas, Quo vadis homo sapiens, Ecce homo de Gopo, Cine va deschide uşa? de Gheorghe Naghi, serialul de televiziune August în flăcări, în regia lui Dan Piţa sunt doar o parte dintre filmele la care Dumitru Capoianu a compus muzica.
Pe lângă partiturile pentru orchestră, Suita I (1953), uvertura Capriccio (1954), Variaţiuni cinematografice (1965), Motto perpetuo (1971), o piesă de mare efect pentru grup de viori şi orchestră, fantezia de jazz Duelul (1977), Hora horelor (1984), prelucrare liberă pe motive din Hora staccato, Dumitru Capoianu a scris un inspirat Concert pentru chitară şi orchestră (1985), un Concert pentru vioară şi orchestră (1957) şi lucrări pentru diverse formule instrumentale, în care fantezia, nonconformismul şi umorul, tonul acela hâtru binecunoscut, ştiinţa de a plasa poanta la momentul oportun şi de a crea atmosferă se răsfrâng din plin – cum sunt Mic concert pentru 2 piane, 6 viori şi orchestră (1984) şi mai ales Cinci moduri de întrebuinţare pentru un arcuş (1981), piesă plină de haz pentru violă, oboi şi pian. Pe lângă discursul muzical elaborat, atât din punct de vedere armonic cât şi ca explorare timbrală, se poate observa şi o anumită dorinţă improvizatorică prin cultivarea formulelor muzicii de jazz, totul decurgând din inventivitatea şi rafinamentul timbral al compozitorului, atras deopotrivă de formele mari (ca oratoriul Flăcări de sânge, pe versuri de Eugen Jebeleanu, cantata Ca să faci portretul unei păsări, pe versuri de Jacques Prévert şi poemul pentru cor mixt şi percuţie S-a spart o conductă de vise în cer, pe versuri de Valeriu Bucuroiu) şi de cele miniaturale, în care spiritul ludic şi umorul de calitate se întâlnesc cu concentrarea de tip aforistic. O lucrare remarcabilă în acest sens este Valses ignobles et pas sentimentales (1986), suită pentru mezzosoprană şi orchestră de coarde, pe versuri de George Topârceanu. Cele două lieduri pe versurile aceluiaşi poet, Plouă şi Vin ţigăncile, sunt la rândul lor cât se poate de semnificative pentru măiestria cu care Dumitru Capoianu concepe muzical universul liric atât de distinct al autorului, păstrând farmecul poemelor.
După studii de inginerie, soprana Irina Ionescu a urmat cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti (1992 – 1997), la clasa profesoarei Sanda Şandru, studiind apoi cu Magda Ianculescu şi Arta Florescu. Master-classes cu Regine Crespin, Gundula Janowitz, Mariana Nicolesco, Phyllis Bryn-Julson, Renata Scotto, Michel Senechal, David Selig.
Irina Ionescu a debutat la Opera Naţională Bucureşti în 1997, cu rolul Norinei din Don Pasquale de Donizetti, devenind în acelaşi an solistă a Operei din Constanţa şi, din 2005, asistent universitar la Catedra de canto a Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Are un bogat repertoriu de operă şi vocal-simfonic, printre titluri aflându-se Flautul fermecat, Răpirea din serai, Bărbierul din Sevilla, Lucia di Lammermoor, Elixirul dragostei, Boema, Bal mascat, La Traviata, Povestirile lui Hoffmann, Vocea umană, Marea Missă în si minor de Bach, Carmina Burana, Recviemul de Verdi. În perioada 1999 – 2002, a cântat la Opera din Lausanne, Teatro Verdi din Padova, Teatro La Fenice din Veneţia, Opera din Rouen, Opera National de Lyon, Opera de Caen, Teatro Nacional de São Carlos, Lisabona, sub bagheta dirijorilor David Stern, Isaak Karabcewski, Zoltan Pesko, Oswald Sallaberger, Phillipe Jourdan, Eraldo Salmieri, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici ş.a.Irina Ionescu este laureată cu Premiul I la Concursul „Nicolae Secăreanu” Bucureşti, 1992, Premiul I, Premiul special al ziarului „Libertatea” şi Premiul special al preşedintelui juriului la Concursul „Ion Dacian” pentru tineri interpreţi de operetă, Bucureşti, 1993, Premiul I şi Premiul special „Ionel Perlea” la Concursul „Ionel Perlea”, Slobozia, 1995, Premiul I la Concursul „Hariclea Darclée”, Brăila, 1995, semifinalistă la Concursul Belvedere-Hans-Gabor, Viena, 1996 şi la Concours International de Chant de Toulouse, 1996.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în 1990, cu Summa cum Laudae, doctor în Muzicologie din 2000 cu teza Interferenţe, limbaj şi comunicare în miniatura vocală romantică, pianista Viorela Ciucur este conferenţiar universitar al aceleiaşi Universităţi şi din 2003 profesor asociat la Departamentul Conservator al Universităţii din Craiova şi al Universităţii Fairleigh Dickinson din New Jersey, SUA.
A susţinut peste 300 de recitaluri de de pian solo şi muzică de cameră la Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional „George Enescu” Institutul Francez, Institutul „Goethe”, la Arad, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Tescani. Este membră a trio-ului „ClavioArte” şi colaborator al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova. A apărut ca solistă în peste 50 de concerte în compania Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio, a Filarmonicilor din Arad, Braşov, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, sub bagheta dirijorilor Ion Baciu, Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu-Galaţi, Paul Popescu, Cristian Brâncuşi, Amaury Du Closel, Cem Mansur, Hugues Reiner, Friedemann Riehle, Francesco Fanna, Gheorghe Costin ş.a. A făcut turnee în Germania, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, Olanda, Austria, SUA, Canada. Pe lângă numeroase premii naţionale, Viorela Ciucur a obţinut Premiul I absolut la Concursul Internaţional de Pian Stresa (Italia), 1983. Autoare a unor studii şi comunicări ştiinţifice, a publicat volumele Miniatura vocală romantică – o privire asupra genului (1999), Miniatura vocală romantică (2001), Repere stilistice în evoluţia miniaturii vocale (2003). Tudor Cristian / Vezi articolul pe Amos News
Invitat: compozitorul, care a împlinit recent 80 de ani. Personalitatea şi opera lui Dumitru Capoianu vor fi prezentate de muzicologul Vasile Donose, soprana Mirela Zafiri, coordonatorul stagiunii, şi criticul muzical Costin Tuchilă.
Soprana Irina Ionescu, acompaniată la pian de Viorela Ciucur, va interpreta 4 lieduri pe versuri de George Topârceanu (Plouă, Vin ţigăncile) şi Victor Ion Popa (Întrebare, Amurg). Sub genericul „Istorioare cu cântec” vor fi audiate lucrări de Dumitru Capoianu, care va evoca momente şi întâmplări din cariera sa. Printre piesele înregistrate pe disc care vor fi prezentate se află Habanera pentru vioară în versiunea lui Alexandru Tomescu, Cine va deschide uşa?, în interpretarea Aurei Urziceanu, Trixy şi Toccata pentru chitară clasică, La pian cu Sile Dinicu, Muzica la filmul De dragul prinţesei de Gopo, cu Sergiu Malagamba, Ecou de romanţă, Simfonia a V-a de Beethoven – parodie.
Fantezie, spontaneitate, capacitatea de a surprinde mereu, gust ponderat pentru experiment, care nu lipseşte însă, la fel cum nu lipseşte preocuparea pentru cercetarea unor forme arhetipale mai greu vizibile, originalitate, desăvârşită ştiinţă a formelor şi mai presus de toate, umor, care îi conferă o libertatea sporită de mişcare şi mai ales de asociere; un adevărat „spectacol de sunete”, cum s-a spus, în fiecare lucrare, indiferent de gen. În două cuvinte: Dumitru Capoianu, unul dintre cei mai îndrăzneţi compozitori contemporani. Îndrăzneţ nu în sensul care s-ar putea deduce eronat, adică al apetitului pentru experiment. Îndrăzneţ în sensul că reuşeşte aproape întotdeauna să evite căi bătute, descoperind elementul de inedit. Fapt cu atât mai demn de remarcat cu cât Dumitru Capoianu (n. 19 octombrie 1929, Bucureşti) a scris aproape în toate genurile, cu mijloace diferite, de la cele aşa-zicând tradiţionale la muzica electronică.
Violonist câţiva ani buni, în a doua jumătate a deceniului al cincilea, apoi realizator muzical, maestru de sunet, regizor muzical la Radiodifuziunea Română, director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1969 –1973), Dumitru Capoianu a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă şi de film, de revistă. Câteva montări cu lucrări dramatice de referinţă, Gâlcevile din Chioggia de Goldoni, Ruy Blas de V. Hugo, Aulularia de Plaut, Biedermann şi incendiatorii de Max Frisch au beneficiat de muzica inspirată a compozitorului, foarte plastică, sugestivă. În muzica de film, s-ar putea spune că deţine chiar o prioritate, Ion Popescu-Gopo considerându-l „cel mai bun compozitor pentru filme, variat, nou – modern şi clasic”. Scurtă istorie, premiat cu Palmes d’or la Cannes în 1957, Şapte arte, De dragul prinţesei, S-a furat o bombă, Paşi spre lună, Sancta simplicitas, Quo vadis homo sapiens, Ecce homo de Gopo, Cine va deschide uşa? de Gheorghe Naghi, serialul de televiziune August în flăcări, în regia lui Dan Piţa sunt doar o parte dintre filmele la care Dumitru Capoianu a compus muzica.
Pe lângă partiturile pentru orchestră, Suita I (1953), uvertura Capriccio (1954), Variaţiuni cinematografice (1965), Motto perpetuo (1971), o piesă de mare efect pentru grup de viori şi orchestră, fantezia de jazz Duelul (1977), Hora horelor (1984), prelucrare liberă pe motive din Hora staccato, Dumitru Capoianu a scris un inspirat Concert pentru chitară şi orchestră (1985), un Concert pentru vioară şi orchestră (1957) şi lucrări pentru diverse formule instrumentale, în care fantezia, nonconformismul şi umorul, tonul acela hâtru binecunoscut, ştiinţa de a plasa poanta la momentul oportun şi de a crea atmosferă se răsfrâng din plin – cum sunt Mic concert pentru 2 piane, 6 viori şi orchestră (1984) şi mai ales Cinci moduri de întrebuinţare pentru un arcuş (1981), piesă plină de haz pentru violă, oboi şi pian. Pe lângă discursul muzical elaborat, atât din punct de vedere armonic cât şi ca explorare timbrală, se poate observa şi o anumită dorinţă improvizatorică prin cultivarea formulelor muzicii de jazz, totul decurgând din inventivitatea şi rafinamentul timbral al compozitorului, atras deopotrivă de formele mari (ca oratoriul Flăcări de sânge, pe versuri de Eugen Jebeleanu, cantata Ca să faci portretul unei păsări, pe versuri de Jacques Prévert şi poemul pentru cor mixt şi percuţie S-a spart o conductă de vise în cer, pe versuri de Valeriu Bucuroiu) şi de cele miniaturale, în care spiritul ludic şi umorul de calitate se întâlnesc cu concentrarea de tip aforistic. O lucrare remarcabilă în acest sens este Valses ignobles et pas sentimentales (1986), suită pentru mezzosoprană şi orchestră de coarde, pe versuri de George Topârceanu. Cele două lieduri pe versurile aceluiaşi poet, Plouă şi Vin ţigăncile, sunt la rândul lor cât se poate de semnificative pentru măiestria cu care Dumitru Capoianu concepe muzical universul liric atât de distinct al autorului, păstrând farmecul poemelor.
După studii de inginerie, soprana Irina Ionescu a urmat cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti (1992 – 1997), la clasa profesoarei Sanda Şandru, studiind apoi cu Magda Ianculescu şi Arta Florescu. Master-classes cu Regine Crespin, Gundula Janowitz, Mariana Nicolesco, Phyllis Bryn-Julson, Renata Scotto, Michel Senechal, David Selig.
Irina Ionescu a debutat la Opera Naţională Bucureşti în 1997, cu rolul Norinei din Don Pasquale de Donizetti, devenind în acelaşi an solistă a Operei din Constanţa şi, din 2005, asistent universitar la Catedra de canto a Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Are un bogat repertoriu de operă şi vocal-simfonic, printre titluri aflându-se Flautul fermecat, Răpirea din serai, Bărbierul din Sevilla, Lucia di Lammermoor, Elixirul dragostei, Boema, Bal mascat, La Traviata, Povestirile lui Hoffmann, Vocea umană, Marea Missă în si minor de Bach, Carmina Burana, Recviemul de Verdi. În perioada 1999 – 2002, a cântat la Opera din Lausanne, Teatro Verdi din Padova, Teatro La Fenice din Veneţia, Opera din Rouen, Opera National de Lyon, Opera de Caen, Teatro Nacional de São Carlos, Lisabona, sub bagheta dirijorilor David Stern, Isaak Karabcewski, Zoltan Pesko, Oswald Sallaberger, Phillipe Jourdan, Eraldo Salmieri, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici ş.a.Irina Ionescu este laureată cu Premiul I la Concursul „Nicolae Secăreanu” Bucureşti, 1992, Premiul I, Premiul special al ziarului „Libertatea” şi Premiul special al preşedintelui juriului la Concursul „Ion Dacian” pentru tineri interpreţi de operetă, Bucureşti, 1993, Premiul I şi Premiul special „Ionel Perlea” la Concursul „Ionel Perlea”, Slobozia, 1995, Premiul I la Concursul „Hariclea Darclée”, Brăila, 1995, semifinalistă la Concursul Belvedere-Hans-Gabor, Viena, 1996 şi la Concours International de Chant de Toulouse, 1996.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în 1990, cu Summa cum Laudae, doctor în Muzicologie din 2000 cu teza Interferenţe, limbaj şi comunicare în miniatura vocală romantică, pianista Viorela Ciucur este conferenţiar universitar al aceleiaşi Universităţi şi din 2003 profesor asociat la Departamentul Conservator al Universităţii din Craiova şi al Universităţii Fairleigh Dickinson din New Jersey, SUA.
A susţinut peste 300 de recitaluri de de pian solo şi muzică de cameră la Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional „George Enescu” Institutul Francez, Institutul „Goethe”, la Arad, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Tescani. Este membră a trio-ului „ClavioArte” şi colaborator al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova. A apărut ca solistă în peste 50 de concerte în compania Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio, a Filarmonicilor din Arad, Braşov, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, sub bagheta dirijorilor Ion Baciu, Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu-Galaţi, Paul Popescu, Cristian Brâncuşi, Amaury Du Closel, Cem Mansur, Hugues Reiner, Friedemann Riehle, Francesco Fanna, Gheorghe Costin ş.a. A făcut turnee în Germania, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, Olanda, Austria, SUA, Canada. Pe lângă numeroase premii naţionale, Viorela Ciucur a obţinut Premiul I absolut la Concursul Internaţional de Pian Stresa (Italia), 1983. Autoare a unor studii şi comunicări ştiinţifice, a publicat volumele Miniatura vocală romantică – o privire asupra genului (1999), Miniatura vocală romantică (2001), Repere stilistice în evoluţia miniaturii vocale (2003). Tudor Cristian / Vezi articolul pe Amos News
Vezi inregistrarea video "Dupa-amiaza unui interpret"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu